Meme Stoica are un nou rol la FCSB: a primit atribuții de șef al Academiei! Decizia luată împreună cu Gigi Becali și motivele pentru care s-a ajuns la această soluție! | EXCLUSIV

Meme Stoica are un nou rol la FCSB: a primit atribuții de șef al Academiei! Decizia luată împreună cu Gigi Becali și motivele pentru care s-a ajuns la această soluție! | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lui Mihai Stoica i s-au extins atribuțiile și pe coordonarea activității de la Centrul de Copii și juniori al roș-albaștrilor.

Gigi Becali a rezolvat momentan problemele organizatorice ale staff-ului de la prima echipă, iar acum ProSport a aflat că patronul FCSB vrea să rezolve și lucrurile din cadrul propriului centru de copii și juniori. Latifundiarul din Pipera intenționează să facă unele restructurări la Academie, cele cu care Vasi Geambazi nu era de acord. Astfel că, nepotul lui Gigi Becali nu a dorit să contribuie la planul patronului FCSB și a decis să facă un pas în spate.

ProSport a aflat că Gigi Becali a decis ca Meme Stoica să aibă un rol mult mai important în cadrul FCSB, pe lângă cel de la echipa de seniori. De câteva zile, Mihai Stoica se implică foarte serios în organizarea lucrurilor de la Academie, acolo unde va prelua momentan atribuțiile manageriale ale lui Bebe Alexe, unul dintre cei mai buni specialiști în acest domeniu din România. Acesta din urmă își va intra cu adevărat în pâine la FRF. Î

Meme Stoica are un nou rol la FCSB: „M-am întâlnit cu dânsul și am discutat probleme organizatorice de la Academie!”

Mihai Stoica și Bebe Alexe au avut o întrevedere de câteva ore chiar în aceste zile, în cadrul căreia au discutat detalii despre activitatea Centrului de Copii și Juniori, dar și modul în care se poate îmbunătăți conlucrarea între echipa mare și cea secundă.

Ideea are la bază și câteva nemulțumiri ale patronului FCSB, care ar fi aflat că fotbaliștii trimiși de la prima echipă la cea de-a doua nu sunt primiți tocmai cu brațele deschise acolo. Meme ar trebui, astfel, să contribuie atât la dezvoltarea Academiei, cât și la implementarea unui sistem care să nu prejudicieze interesele niciuneia dintre părți. Unele voci din Academie au început să vocifereze de faptul că jucătorii pe care Mihai Pintilii nu se bazează la prima echipă și nu vor mai intra în planurile sale, cei care sunt trimiși la echipa secundă, se duc acolo cu tot felul de ifose la antrenamente. Nu se pregătesc cum trebuie, iar la meciurile din Liga 3 ocupă și locurile în primul „11” mai tinerilor jucători din Academie, iar dezvoltarea acestora din urmă este prejudiciată. Constant câte cinci-șase jucători sunt trimiși la echipa a doua.

Contactat de către ProSport, Bebe Alexe s-a rezumat să declare. „Da, am discutat cu Mihai Stoica problemele organizatorice de la Academie. I-am prezentat toate informațiile de care are nevoie. Eu a trebuit să predau oarecum gestiunea, așa cum s-ar spune, deoarece știți foarte bine că am acceptat acea funcție de la FRF. Dacă doriți să aflați alte detalii, atunci cred că e mai bine să dicutați direct cu Mihai Stoica”.

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×